CE SUNT DIZABILITĂȚILE LEGATE DE ÎNVĂȚARE ?

Dacă pe vremuri se credea că dizabilitățile legate de învățare sunt rare, acum există numeroase persoane avizate care consideră că numărul persoanelor afectate de asemenea dizabilități este mare și experții sunt de acord cu faptul că din ce în ce mai mulți copii nu se descurcă la școală atât de bine  precum ar putea deoarece dizabilitățile pe care le au nu au fost identificate.
An de an acești tineri sunt etichetați în mod eronat ca fiind înceți la minte, obraznici sau leneși. Adulții îngrijorați de rezultatele lor școlare le cer în mod constant să le îndrepte sau să se potolească. în momentul în care metodele obișnuite de recompensare și pedeapsă dau greș, părinții și cadrele didactice au un sentiment de frustrare, dar elevii înșiși sunt cei care au cele mai puternice sentimente de frustrare.
” Cele mai deprimante cuvinte care există trebuie să fie: ”Străduiește-te mai mult”, spune un elev ale cărui dizabilități au fost descoperite în cele din urmă în liceu. ”Eu mă străduiam, dar pentru că nu reușeam, nimeni nu mă credea.”
Dizabilitățile legate de învățare sunt disfuncții neurologice care afectează capacitatea individului de a înțelege, de a-și aminti sau de a comunica informații.
Cu toate că dizabilitățile legate de învățare au devenit în ultima perioadă obiectul unor cercetări ample, ele sunt cunoscute prea puțin de publicul larg.
Nu este greu de înțeles de ce apar unele confuzii.
În primul rând, termenul de dizabilitate legată de învățare nu se referă doar la o singură afecțiune, ci la o gamă largă de deficiențe care pot afecta domeniul de performanță. Se întâmplă rar ca dizabilitățile legate de învățare să aibă o singură cauză. Există numeroase lucruri care pot afecta funcționarea normală a creierului,  iar problemele de natură neurologică se pot complica în mod semnificativ din cauza problemelor legate de mediu, precum și din cauza unor factori, cum ar fi temperamentul sau tehnica de învățare. Dizabilitățile pot fi clasificate pe categorii generale, dar pentru că apar în diferite combinații și se deosebesc mult și în funcție de severitate, este foarte greu de determinat ce anume au în comun elevii care prezintă asemenea dificultăți.
De fapt, dizabilitățile legate de învățare se pot manifesta cu atâta subtilitate, încât se întâmplă frecvent ca respectivii copii să pară că nu prezintă vreun handicap. Majoritatea copiilor care prezintă dizabilități legate de învățare au o inteligență medie sau peste medie și ceea ce se remarcă de obicei la ei este faptul că au abilități (uneori excepționale) în anumite domenii.
Cum este posibil ca un copil în vârstă de patru ani să cunoască tot ce se poate ști despre dinozauri, dar să nu cunoască alfabetul?
Cum este posibil ca un elev care a învățat să citească cu trei ani înaintea colegilor săi să redacteze lucrări din care nu se poate înțelege nimic?
Cum este posibil ca un copil să citească un paragraf fără a face nici o greșeală și să nu-și amintească peste cinci minute ceea ce a citit? nici nu este de mirare că acești elevi sunt acuzați de faptul că sunt neatenți, necooperanți sau lipsiți de motivație!
Această discrepanță între ceea ce pare că ar trebui să fie un copil în stare să facă și ceea ce poate el să facă într-adevăr reprezintă marca acestui tip de deficiență. Lucrul pe care copiii cu dizabilități legate de învățare îl au în comun este un neașteptat eșec atunci când este vorba despre învățat.
În majoritatea timpului acești elevi funcționează într-un mod care corespunde cu ceea ce este de așteptat în ceea ce privește abilitățile lor intelectuale, posibilitățile educaționale și mediul familial, dar în cazul anumitor sarcini pe care le primește creierul lor , par să se blocheze. Rezultatul este acela că se remarcă o inconsecvență în ceea ce privește performanțele școlare. Ei sunt la același nivel cu restul clasei sau chiar mai avansați decât colegii lor la unele discipline, dar sunt cu mult în urma colegilor lor la altele.
Este posibil ca un copil cu dizabilități legate de învățare să nu proceseze corect ceea ce vede sau să nu prelucreze informația pe care a auzit-o.
Dacă problemele de factură neurologică pot avea un impact negativ asupra oricărei funcții a creierului, dizabilitățile care cauzează cel mai frecvent probleme în plan școlar sunt cele care afectează percepția vizuală, procesarea a ceea ce se comunică prin mijloacele limbii, abilitățile legate de activitatea motorie, care implică finețe, capacitatea de concentrare.
Chiar și deficiențele minore în domeniile amintite mai sus, care pot trece cu totul neobservate acasă, pot avea un impact devastator imediat ce copilul intră în clasă.
Numeroși tineri care prezintă dizabilități legate de învățare au de luptat cu manifestările care sporesc dificultățile pe care le întâmplină la școală. Una dintre aceste manifestări, care e foarte cunoscută, este hiperactivitatea,o stare de agitație extremă, care afectează aproximativ 25% dintre copiii cu dizabilități legate de învățare( dar și unii copii care nu prezintă asemenea dizabilități).
Alte manifestări problematice observate frecvent la un tânăr care prezintă dificultăți legate de învățare sunt:
*poate fi atent doar pe o perioadă scurtă de timp: copilului i se distrage atenția foarte ușor, își pierde rapid interesul în ceea ce privește noile proiecte, poate trece de la o activitate la alta și lasă în mod frecvent treaba neterminată, are probleme în a fi atent mai mult de câteva minute.
*are dificultăți în a urmări instrucțiunile care i se dau:copilul poate solicita să se repete anumite lucruri, chiar dacă este vorba despre sarcini simble. Se comit greșeli din cauză că instrucțiunile nu sunt înțelese așa cum se cuvine.
*prezintă imaturitate în plan social:copilul se comportă ca și când ar fi mai mic în comparație cu vârsta lui cronologică și poate prefera să se joace cu copii mai mici; este insemsibil la informația nonverbală(cum ar fi expresia facială și limbajul corpului, care indică modul în care se simt ceilalți).
*are probleme atunci când trebuie să dialogheze:copilul întâmpină dificultăți în a-și găsi cuvintele și se bâlbâie la nesfârșit.
*este inflexibil:copilul este încăpățânat, în sensul că vrea să facă lucrurile doar așa cum știe el, chiar dacă este imposibil, refuză sfaturile sau ajutorul care i se oferă.
*nu dispune de abilități corespunzătoare în ceea ce privește planificarea și organizarea: copilul nu pare să aibă o reprezentare a timpului și se întâmplă frecvent să întârzie sau să fie nepregătit dacă i se încredințează mai multe sarcini( sau o sarcină complexă, ce implică mai multe etape), copilul nu are nici o idee de unde să înceapă sau în ce pod să fragmenteze sarcina în etape pe care le poate duce la bun sfârșit.
* este absent:se întâmplă frecvent să piardă teme, obiecte de îmbrăcăminte sau alte lucruri care îi aparțin; uită treburile casnice sau sarcinile pe care le are și întâmpină probleme în a-și aduce aminte de întâlnirile sau de obligațiile de ordin social pe care le are.
* dă dovadă de neîncredere:copilul pare să se miște ciudat și să nu dispună de coordonare; se întâmplă frecvent să răstoarne lucruri, să verse câte ceva, să bâjbâie, să scape obiecte din mână; este posibil să aibă un scris cumplit, în ceea ce privește sportul este considerat lipsit de orice șansă.
* nu-și poate controla impulsurile: copilul pune mâna pe orice(sau pe oricine) îi captează atenția, face observații fără a se gândi înainte să le rostească, întrerupe sau schimbă subiectul într-un mod inadecvat; nu are răbdare să-i vină rândul să vorbească.
Manifestările cum sunt cele amintite pot să apară din cauza acelorași disfuncții neurologice care cauzează probleme legate de învățare.
Din păcate, atunci când nu înțeleg despre ce probleme este vorba, adulții sunt convinși de faptul că băiatul/fata nu depune eforturi pentru a coopera sau pentru a fi atent(ă).
Deși numeroși copii care au dizabilități legate de învățare sunt fericiți și se adaptează bine, alții (aproximativ jumătate, conform studiilor recente) dezvoltă probleme emoționale. Acești elevi devin atăt de frustrați din cauză că vor să facă lucruri pe care nu le pot face, încât renunță să mai învețe și pun la punct strategii pentru a nu mai învăța. De cele mai multe ori pun la îndoială faptul că ar fi inteligenți și se privesc pe ei înșiși ca pe niște persoane pentru care nu se mai poate face nimic. Mulți devin colerici și izbucnesc, alții sunt anxioși și deprimați.
Indiferent care ar fi situația, acești copii tind să se izoleze din punct de vedere social, și suferă frecvent din cauza singurătății și a faptului că au un nivel redus al respectului față de sine. În cele din urmă, problemele secundare asociate cu dizabilitatea legată de învățare sunt mult mai frecvente și mai serioase decât deficiența însăși.
Studiile demonstrează faptul că adolescenții care prezintă dizabilități legate de învățare nu doar că abandonează mai ușor școala, dar în cazul lor riscul de a apela la droguri, de a comite infracțiuni sau chiar de a se sinucide este mai mare.
Părinții elevilor care prezintă dizabilități legate de învățare se trezesc frecvent în situația de a încerca să țină pasul cu o multitudine de probleme. Copiii lor par a fi inteligenți, dar întâmpină o serie de dificultăți la școală. Au intenții bune atunci când vine vorba despre teme și activități casnice, dar după ce se apucă de treabă, nu trece mult și uită instrucțiunile pe care le-au primit sau obiectivul pe care il urmăresc. Manifestările lor emoționale, fie că este vorba despre bucurie sau tristețe, sunt în mod frecvent intense și îi pot tulbura pe membrii întregii familii.
Conform cercetărilor, îndrumarea de calitate , venită din partea unui părinte, îi poate ajuta pe copii să devină adulți fericiți și independenți, chiar dacă posibilitățile pe care copiii le au din punct de vedere al sănătății și educației sunt reduse.
Dezvoltarea copiilor este, de asemenea, influențată în mod determinat de mediul existent în familie, la școală și în comunitate. Experiența îndelungată a demonstrat că prin schimbarea mediului se pot produce diferențe remarcabile în ceea ce privește progresele pe care copilul le face în plan intelectual și școlar.