Comportamentul problematic în public

Copilul dumneavoastră se manifestă problematic în public? Spre exemplu dacă mergeți la cumpărături, în vizită sau la restaurant?
Odată ce copilul învață să respecte regulile și limitele impuse acasă, va fi mai ușor ca acestea să fie extinse și la situațiile publice. Succesul rezolvării problemelor în public este elaborarea unui plan prin care să stabiliți felul în care vă veți comporta cu copilul în aceste situații. Copilul trebuie să cunoască acest plan înainte de a ieși în public. Discutați cu copilul pe un ton calm, explicați-i felul în care se vor derula lucrurile, fară însă a-l amenința.


Elaborați un plan în care să specificați felul în care doriți să rezolvati problemele legate de comportamentul în situații publice!
1. Faceți o listă cu probleme. Mai întâi gindiți-vă în ce situații publice se comportă cel mai frecvent problematic. Încercați să descrieți cât mai concret comportamentul.
2. Faceți o ierarhie a situațiilor problematice.
3. Alegeți una sau două situații problematice.
4. Stabiliți regulile comportamentale pe care copilul trebuie să le respecte în acele situații.
5. Alegeți o recompensă. Stabiliți cu copilul recompensele pe care le primeste dacă respectă regulile. Dacă copilul este prea mic pentru a înțelege aceste metode, cumpărați-i ceva dacă respectă regulile stabilite. Se poate deasemenea aplica un plan de puncte sau un concurs pentru fețe zâmbitoare, deoarece acestea vă permit să-l recompensați și în situațiile publice, imediat ce respectă o regulă.
6. Stabiliți consecințele în cazul nerespectării regulilor stabilite. Vă oferim ca exemplu:
- dacă copilul nu stă lângă dumneavoastră când mergeți la cumpărături, trebuie să vă țină mereu de mână.
- dacă se ridică mereu de pe scaun în tramvai, trebuie să stea lângă dumneavoastră, la scaunul de la geam, ca să nu se mai poată ridică.
- dacă se tot ridică de pe scaun la restaurant, nu mai primește desert.
Nu uitați să-i arătați copilului prin comportamentul și atitudinea dumneavoastră că vă bucurați când respectă regulile.

câteva reguli create pentru a facilita rezolvarea temelor de casă

1. La şcoală copilul va nota toate temele pe care le are de făcut într-un caiet special! Este necesar mai ales dacă copilul uită frecvent ce teme are de făcut.
2. Temele de acasă se rezolvă mereu în acelaşi loc. Este important să se reducă la maxim toate posibilele surse de distragere. Ideal ar fi ca locul pentru teme să fie biroul copilului din camera sa, care să fie utilizat doar în acest sens, nu şi pentru alte activităţi.
3. Reduceţi sursele de distragere din timpul rezolvării temelor de casă! Din spaţiul de lucru al copilului ar fi bine dacă veţi îndepărta toate sursele de distragere. O idee bună ar fi să vă aşezaţi la birou pe locul lui şi să verificaţi ce puteţi atinge şi ce vedeţi când vă uitaţi înainte la dreapta sau la stânga. Este recomandat ca în timpul în care îşi rezolvă temele de casă să nu fie deschis radioul, televizorul sau casetofonul. Copilul ar trebui să fie singur în cameră când îşi face temele iar fraţii mai mici să nu-l deranjeze.
4. Temele de acasă vor fi rezolvate în aceeaşi perioadă a zilei! Se poate stabili o anumită perioadă din zi în care copilul trebuie să-şi facă temele acasă. Spre exemplu, se poate stabili la o jumătate de oră după prânz şi în nici un caz după-masa târziu.

 Cum puteţi rezolva problemele legate de temele de casă?

Temele de casă sunt foarte frecvent o adevărată problemă pentru familiile cu copii cu dificultăți de atenție, cu comportament opozant, precum și pentru cei cu dificultăți de învățare. Aceasta și datorită faptului că temele de casă sunt percepute ca fiind deosebit de neplăcute și dificile, copii trebuie să se concentreze, să lucreze la conținuturi pe care deseori nu le înțeleg în totalitate, sunt frustrați de greșelile pe care le fac, iar timpul care le rămâne pentru joc e mai redus.
Şi astfel se declanşează în familie un adevărat război în ceea ce priveşte rezolvarea temelor, care se prelungeşte până seara târziu şi creează o tensiune foarte mare între părinţi şi copii.

Evoluţia tulburărilor hiperchinetice

Vârsta sugarului şi copilăria timpurie. Copiii mici care au caracteristici temperamentale atipice, un nivel crescut de activitate, probleme de somn, dificultăţi de nutriţie şi o stare de iritabilitate prezintă un risc mai crescut de a dezvolta tulburare hiperchinetică. Aceasta se întâmplă în special atunci când persoana care se ocupă de copil nu reuşeşte să depăşească neajunsurile determinate de temperamentul nefavorabil al acestuia şi când au loc interacţiuni tensionate, negative între părinţi şi copil. Majoritatea copiilor hiperchinetici se evidenţiază prin hiperactivitate, un registru atenţional redus şi printr-un comportament de tip opozant de la vârsta de trei ani. Nu este uşor de stabilit însă pragul dintre acestea şi registrul atenţional, agitaţia motrică corespunzătoare vârstei, mulţi dintre copiii agitaţi de trei ani nu dezvoltă ulterior o tulburare hiperchinetică. Frecvent sunt asociate şi întârzieri în dezvoltarea motrică, cea a limbajului şi a percepţiei vizuale.
Vârsta preşcolară. La copiii de vârstă preşcolară şi de grădiniţă cele mai clare semne sunt agitaţia motorie şi un neastâmpăr exagerat. Stabilitatea relativ mare a simptomelor începând cu vârsta preşcolară şi până la vârsta şcolară mică a fost evidenţiată de mai multe studii. Aproximativ jumătate dintre copiii ce se diferenţiază printr-un comportament atipic la trei ani continuă să prezinte şi la şase ani caracteristici hiperchinetice. Spre deosebire de copiii ale căror tulburări hiperchinetice se atenuează în următorii ani, alţi copii prezintă la vârsta de trei ani hiperactivitate şi deficite de atenţie mai accentuate, un grad mai înalt de agresivitate şi o rată crescută a interacţiunilor negative cu părinţii.
Vârsta şcolară mică. Odată cu debutul şcolii, problemele copiilor hiperchinetici sporesc în mod brusc, deoarece sunt confruntaţi cu solicitări cărora nu le pot face faţă. Cele mai mari probleme din perioada şcolii primare sunt legate de atenţie, comportamentul de tip opozant, precum şi de hiperactivitatea motrică, în special în clasă în timpul predarii. În această etapă apar frecvent şi tulburări de relaţionare cu cei de aceeaşi vârstă, deficite de randament şcolar, paternuri comportamentale antisociale(minciună, furt), crize de furie și o stimă de sine scăzută. Aici, stabilitatea tulburării este de 60 până la 70%.
Adolescenţa. Mulţi dintre copiii cu tulburări hiperchinetice manifestă şi în adolescenţă simptomele principale de hiperactivitate, deficite atenţionale şi impulsivitate, cu toate că apare în general o diminuare a agitației motrice, în timp ce problemele atenţionale continuă să persiste.
Vârsta adultă. Problemele comportamentale descrise se pot prelungi până la vârsta adultă. Majoritatea cercetărilor ulterioare realizate pe adulţii care în copilărie fuseseră diagnosticaţi cu tulburare hiperchinetică, au pus în evidenţă deficite la nivelul relaţionării sociale, a sănătăţii psihice şi la nivelul statusului ocupaţional. Apare şi un risc crescut de dezvoltare a tulburării de personalitate de tip antisocial, precum şi a abuzului de alcool şi droguri, dezvoltarea unor tulburări de relaţionare.
Din fericire nu aceasta este evoluţia tuturor copiilor cu tulburări hiperchinetice. Studii longitudinale au reuşit să selecteze diverşi factori de risc aflaţi în corespondenţă cu evoluţia nefavorabilă a simptomaticii.
Printre aceştia se numără în special nivelul scăzut de inteligenţă, comportamentul de tip agresiv şi opozant în copilărie, relaţii deficitare cu cei de aceeaşi vârstă, instabilitatea emoţională frecvenţa de apariţie a tulburărilor psihice la părinţi.

Obiective comune

Tulburările hiperchinetice reprezintă o problemă pentru dezvoltarea copiilor și pentru familiile lor. Din păcate, sunt puține cazuri în care aceste probleme trec de la sine. Intervenția vizează nu doar copilul, ci implică părinții, educatorii și profesorii. Este nevoie ca intervenția să fie susținută și de lungă durată în scopul reducerii simptomelor. Atunci când terapeuții, părinții, educatorii, profesorii și nu în ultimul rând copilul se concentrează asupra aceluiași demers, șansele ca problemele să poată fi reduse sunt mai mari.