În general, nașterea unui copil aduce multă bucurie părinților, dar există ceva ce nu se discută de obicei, adică ceea ce este oarecum tabu în sfera acestei teme. Din teama de a nu fi judecate, mamele evită să discute despre greutățile care se nasc odată cu nașterea copilului: schimbarea programului de zi cu zi, modificările fizice, oboseala, insomnia, lipsa timpului personal etc.
După nopți la rând în care a dormit câteva ore, mama este foarte obosită, dar bebelușul este vesel și ar dori să interacționeze cu mama. Aceasta nu are dispoziția și energia necesară pentru a se juca, dar îi oferă o jucărie după care se așază lângă el și adoarme. Se trezește după jumătate de oră deoarece copilul plânge. Această jumătate de oră de somn a fost foarte odihnitoare pentru mamă, dar a născut și primul moment de vinovăție: „mi-am supărat copilul, eu, mama mă simt odihnită, dar odihna mea l-a supărat pe bebelușul meu“. De la acest sentiment de vinovăție apare și teama de a nu fi o mamă bună.
Din acest moment, unele mame sunt chinuite de acestă frământare. Pentru a supraviețui acestor sentimente tulburătoare mamele se vor strădui să anticipeze toate nevoile și dorințele copilului, proces care se va desfășura de-a lungul multor ani de zile. Așadar, mamele vor face tot ceea ce le stă în putință pentru a elimina teama: îl vor hrăni pe copil, chiar dacă acesta poate să mănânce singur; îl vor îmbrăca cu toate că acesta se poate îmbrăca singur; îl vor ajuta pe copil să facă tot ceea ce el ar putea să facă singur. Acest comportament al mamei este intersectat și de diverse raționamente care nu pot fi combătute: „trebuie să ajungem la grădiniță, suntem în întârziere, te ajut eu să te îmbraci“ sau „ai mâncat foarte prost azi, haide că îți dau eu să mănânci, ca să ai și o masă bună“ sau „nu pot să petrec prea mult timp cu tine astăzi, dar știu că ți-ai dorit mașinuța verde, așa că mâine vom merge să o cumpărăm“. În mintea și în sufletul mamei, aceste comportamente o fac să fie o mamă bună. Ce înțelege copilul din aceste comportamente ale mamei? Înainte de a răspunde la această întrebare se impune o precizare: până la o anumită vârstă copilul nu își pune problema că părinții pot greși, pentru ei întotdeauna părinții au dreptate, în mintea lor părinții sunt perfecți. Așadar, „atunci când mama mă îmbracă înseamnă că eu nu pot să fac acest lucru, dar ieri am reușit și mama a fost încântată, oare ce se întâmplă cu mine?“; „masa de dimineață a fost foarte bună și am mâncat aproape tot - singur, oare acum nu mai știu să fac acest lucru?“; „ieri, mama nu a vrut să îmi cumpere mașinuța, dar azi când nu am reușit să mă îmbrac singur și nici să mănânc singur, am primit o mașinuță verde, oare este mai bine să nu fac singur unele lucruri?“. Poate veți spune că această gândire este prea „filozofică“ pentru un copil, desigur copilul nu va explica trăirile sale folosind acest tip de limbaj, dar va transmite aceste lucruri prin comportament: refuzul de a mânca, de a se îmbrăca, de a răspunde atunci când este chemat sau țipă, plânge atunci când nu i se cumpără o jucărie.
La un pol avem o mamă chinuită de sentimente de vinovăție, iar la celălalt pol un copil dezorientat. Probabil că în acest punct mamele își spun: „bine, dar am făcut atâtea sacrificii și tot nu sunt o mamă bună?“
Pentru o mamă bună nu există rețetă, dar aș dori să prezint câteva puncte importante: în primul rând, această preocupare de a oferi experiențe pozitive copilului este un indicator al faptului că sunteți pe un drum foarte bun. În al doilea rând, este important să înțelegeți faptul că un copil nu poate fi fericit alături de părinți nefericiți, așadar este important să dăm atenție emoțiilor și sentimentelor pe care le trăim într-o anumită situație, nu doar rațiunii. În al treilea rând aș dori să amintesc despre nevoile și dorințele copilului, nevoile se cer a fi satisfăcute în timp ce dorințele mai pot aștepta.
